Crucea- mai mult decât o poveste

Parcă ieri eram micuță și adoram sărbătorile, pentru că aduceau cu ele prăjiturele dulci, ouă roșii și familia împreună. Parcă ieri purtam o rochiță roșie și eram plecată împreună cu copilașii în sat după ouă și un curcan se luase după mine. Sună amuzant, dar eu plângeam atunci. Parcă ieri erau toate și timpul a trecut. Și viziunea mea s-a schimbat, maturizându-mă, cizelându-mă, pregătindu-mă pentru viață, pentru momentele dificile, pentru clipele de bucurie. Și apoi sărbătoarea prinde un alt contur.

Mi-aș fi dorit să rămân copil toată viața, iar dacă, cineva poate, îl rog să mă arunce în timp înapoi, în sâmbăta aceea dinainte de Paști, când mi-au luat ai mei un ceas pe care mi-l doream foarte mult. E interesant, interesant cum, odată cu timpul s-a schimbat și aceasta. Crescusem și deja, nu îmi mai doream cadouri, îmi doream familia. Doream să îi am aproape. Și acum, acum că este primul Paște, fără o piesă a acestui puzzle, numit familie…îmi doresc să spun povestea.

Ce poveste? Povestea mea. Modul prin care eu am crezut în această schimbare, cum vizunea mea asupra aceastei sărbători a prins un alt contur. Inițial, credeam că sărbătoarea este despre dulciuri, apoi despre cadouri, apoi despre familie și azi, azi am ajuns să am clasica gândire a adulților. Și în loc să fac liniște în suflet și să mă apropii de cer, am alergat să sterg să strâng, să curăț, de parcă ceea ce e aici nu are să sfârșească cândva. Iar ce e și mai trist, e că aceste lucruri nu îmi dădeau fericirea. Adevărata fericire am găsit-o în ziua în care l-am ales pe Isus, în ziua în care am aflat ce înseamnă defapt ziua aceasta, numită ziua de Paști. E ziua în care, Isus a călcat moartea, în care moartea a fost zdrobită prin sângele salvării. Odată mă simțeam abătută și singură, cel rău încerca să îmi șoptească că nu am să reușesc nimic, că de fapt sunt un 0, iar atunci îmi amintisem de acel moment, în care la biserică ne spunea că atunci când cel rău vine la noi noi, trebuie să rostim sângele lui Isus și Cel Rău are Să plece. Așa am făcut. L-am chemat pe Isus, prin cruce și am simțit siguranță, acela fiind, momentul în care l-am ales pe Isus, apoi a urmat ziua Botezului. Pentru că orice iubire, trebuie mărturisită pentru a fi publică. Eu am spus că îl iubesc pe Isus în 18 august. De acea zi mă leagă cea mai frumoasă amintire, ci anume amintirea unei căsătorii cu cerul. Rochia albă, îmi aducea aminte de cruce, de sângele lui Isus pe care îl imploram să alunge de la mine gânduri rele și prezența celui rău.

De ce am spus asta? Pare mult prea intim, nu? Am spus-o pentru a vă încuraja, pentru a vă spune că Isus e aproape, atât de aproape când îl chemi, pentru a reaminti că acea cruce veche are și azi putere, că nu la mormânt s-a terminat totul, pentru că astăzi Isus este Înviat.

„Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Cristos”- 1 Corinteni 15 :22

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *