Despre psihic și informatii

Aș spune că de la orice trece prin fața noastră, prin viața noastră învățăm ceva. Informațiile pe care le primim ne afectează într-o oarecare măsură, fie pozitiv, fie negativ. Nu am crezut asta. Nu am crezut ceea ce spunea lumea referitor la informațiile ce afectează involuntar mintea celor mici. Dar uite că am ajuns să simt asta. Să simt că informația primită de-a lungul zilei reprezintă informația la care mintea noastră se adresează înainte să adoarmă.

Copil fiind nu realizam de ce seara mă gândesc la ceva ce m-a marcat ziua aceea. De pildă, seara după ce veneam dintr-o excursie, când eram în clasele primare, mă gândeam doar la ceea ce m-a marcat de-a lungul timpului. Și un timp am crezut o prostie asta, am crezut ceva greșit faptul că eu sunt influențată de informațiile pe care le primesc ziua, fie ele vizuale, auditive sau cum or fi. Informațiile au impact puternic asupra noastră, asupra tot ceea ce înseamnă psihicul uman, iar cine crede că acest lucru nu este adevărat, este cu siguranță un om care nu înțelege valoarea tuturor informațiilor primite.

E ca și la școală. Primești la oră un anumit set de informații pe un anumit capitol, dacă vei fi atent la ele, vei reuși să le memorezi sau să le păstrezi în mintea ta. Creierul tău le procesează. Voluntar sau involtunar o face. Și despre asta este și ce se întâmplă în restul zilei când acumulezi.

Ultima perioadă mi-am acordat timp. Am renunțat la timpul pe care îl petreceam pe telefon seara și mi-am acordat un timp în care să mă gândesc. La ce anume? La toate. Începând de la mâncarea pe  care am mâncat-o în ziua aceea și până la anumite acțiuni. Și da, este bine, este chiar foarte bine să meditezi asupra celor întâmplate. Te ajută. Când dorești să te dezvolți și să te iubești cu adevărat ai să observi că este necesar să meditezi. Dacă nu ai acționat corect într-o situație, vei înțelege că trebuie să mai lucrezi, că e necesar să dai tot ce mai bun, că nu toate vor ieşi perfect din prima, că de cele mai multe ori este vorba de principii, de muncă și dedicare.

Medicii spun că atunci când meditezi înainte de somn, ai un somn mai liniștit, eliberându-te de griji, de toate problemele, de zi cu zi. Și mai mult de atât, meditând vei scăpa de posibile boli precum depresia și chiar oboseala.

“Inainte de a merge în pat, oamenii care nu pot dormi îşi fac foarte multe griji şi încep să se gândească la faptul ca nu reuşesc să adoarmă. Prin meditaţie, aceştia învaţă cum să observe gândurile, dar fără să le elaboreze. Acest lucru le permite să fie prezenţi, dar fără să îşi interpreteze simptomele” afirmă un medic din California. Astfel, putem spune că meditând, reflectăm asupra problemei, dar cu gândul rezolvării ei, nu cu gândul de a ne termina psihic pe baza ei.

Viața nu este ușoară. Probleme au să existe mereu și mereu. Să fugi de probleme nu este un semn de putere, ci mai degrabă un semn de iresponsabilitate. Este necesar să știi că probleme există, mereu or să existe. Dar trebuie să găsești soluția. Seara reprezintă un moment de liniște, un moment de meditare, de reflectare asupra celor ce s-au petrecut în ziua precedentă. Seara este despre meditarea. A medita asupra unui lucru, înseamnă înainte de toate a-ți fixa conștiința într-un singur punct, pe o singură direcție, cautând poate răspunsuri, poate justificări. Cine știe? Cert este că tu cauți ceva anume și doar tu vei ști  când ai găsit acel ceva.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *