E doar despre realitate….

Vorbeam într-una din zile cu o prietenă și aceasta îmi spunea că i se pare că de-a lungul timpului pierdem din viața noastră diverse persoane. Meditând la ceea ce spunea ea, am realizat că avea dreptate, că de-a lungul timpului ajungem să pierdem oameni dragi, rămân amintiri, dar pe aceștia îi pierdem din priviri. Sună urât să spun asta, nu? Dar este atât de real…

Prietenii mei, care au la bază puțin mai multă aroganță, afirmă despre genul acesta de momente că ar fi de tipul: nu pierd eu oamenii, ci ei mă pierd pe mine. De multe ori, tindem să credem că toți oamenii pe care îi pierdem sunt o pierdere, nu aș putea să vă spun că nu este așa, dar, anumite momente de genul acesta, ne fac să realizăm că nimic nu este veșnic. Toată viața te vei avea doar pe tine și prezența divină.

Am crezut multă vreme că atunci când pierd pe cineva viața se sfârșește. Ei bine, acum am realizat că viața începe abia atunci când ceva te zguduie suficient de tare. Un copil realizează cât de mult și-a supărat părintele, abia atunci când îl supără. Oamenii realizează cât de mult înseamnă o persoană pentru ei doar în momentul în care o pierd.

Pierderea unei persoane reprezintă de multe ori regăsirea sinelui. Am iarăși tendința să vorbesc despre lucruri mult prea triste, dar consider că bucuria este un sentiment pe care fiecare îl percepe diferit, pe când supărarea și tristețea este ceva ce trăim toți la un moment dat. Atunci când ești trist cauți înțelegere. Pierzând pe cineva drag realizezi că trebuie să îți recapeți echilibru. Iar vorbesc de echilibru…iar vorbesc despre acest lucru ce pe mulți dintre noi ne macină. Ani de-a rândul am căutat să mă echilibrez, să îmi găsesc liniștea.

Pierzând oamenii dragi realizăm cât de scurtă e viața, cât de puțin știm să ne bucurăm de timpul acesta scurt. Nu pierdem un om doar în moarte, deși asta pare cea mai cruntă și dură formă de a pierde o persoană. De ce? Pentru că de acolo nu se întoarce nimeni. Pierdem zilnic oameni, apropiați sau nu, oameni care au fost totul pentru noi sau oameni care ne-au trecut prin viață asemenea unor pasageri. Nu e greu să pierzi, e greu să accepți că ai pierdut. E de-a dreptul dificil să îți dai seama cum ți-a scăpat printre degete o relație la care ai ținut mai mult sau mai puțin.

De multe ori, pierdem oamenii care rămân lângă noi, le pierdem respectul, atenția sau chiar iubirea. Ei rămân aici, dar sentimentele și aprecierile lor pleacă. De ce? Pentru că anumite acțiuni i-au deranjat.

Am vorbit destul despre cum pierzi…hai să vorbim și despre reabilitarea emoțională în urma pierderii. E greu să accepți, dar și mai greu este să trăiești cu asta. Ce am sugerat mereu și nu mă voi sfii nici de data aceasta, e metoda de a lăsa timpul să își facă treaba. În timp, lucrurile se vindecă. Totuși mai există ceva, eu sunt genul de persoană exagerat de nerăbdătoare. Uneori este necesar să ajuți timpul să își facă mai rapid treaba. E ca și cum tu ai fi bolnav, de o gripă sezonieră și știi că ai să te vindeci, dar iei acele medicamente recomandate de medic pentru o vindecare mai rapidă. Așa e și cu timpul, poți să faci în acest timp de vindecare, anumite lucruri sau chiar să descoperi pasiuni. În cele mai negre momente ale vieții se descoperă cele mai mari pasiuni.

Acum vreau să spun câteva din avantajele pe care le avem atunci când pierdem pe cineva și ne luptăm să ne regăsim: afli oamenii care sunt cu adevărat lângă tine, vezi viața într-un mod mai clar, realizezi că ești un om puternic, poate mai puternic decât ai fi crezut vreodată. Și dacă astea nu sunt suficient de bune motive pentru a zâmbi, sperând că după ploaie apare curcubeul, să știi că viața e mai mult decât o relație pierdută, distrusă. Ideea e că nu tot se termină acolo.

Ce ar trebui să știm însă, e că este normal să suferim, este normal să regretăm când pierdem pe cineva drag, indiferent ce formă are această pierdere, este normal să doară. Dacă spuneam că dorul este o confirmare a iubirii, această durere pe care o simți când pierzi pe cineva se rezumă la ideea dorului. Și trebuie să știi că oamenii nu au să fie mereu aici. Trebuie să știi că singura persoană care are să fie mereu cu tine, ești tu. Asta  nu înseamnă să te inchizi ca un melc în cochilia lui, crezând că așa vei scăpa fără răni, rănile vor veni oricum. Frumusețea vieții se rezumă la relațiile frumoase pe care oamenii le conturează.

„Atunci cand se închide o uşă, o alta se deschide; dar adeseori ne uităm atât de îndelung şi plini de regrete la uşa închisă, încât nu zărim uşa deschisă pentru noi. “

                                                                            -Alexander Graham Bell

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *