Fericirea

M-am gândit mult timp ce este fericirea. De unde vine aceasta, încotro se duce, de ce ne face să tresărim de multe ori? Apoi am realizat în timp, că pentru fericirea din noi, fericirea este altceva. Dacă în anii copilăriei fericirea consta în a mă juca cu păpușile sau a juca afara Paradis, cu timpul lucrurile s-au schimbat și am început să simt fericirea în victorii, acestea fiind reprezentate de notele pe care le obțineam la școala. Apoi, am simțit fericirea în altă parte, în partea aia frumoasă a iubirii adolescentine. Nu știu unde va duce drumul mai mai departe, când și mai ales cum voi simți fericirea, dar cert este că pentru fiecare dintre noi și pentru fiecare etapă a vieții fericirea reprezintă altceva.

Fericirea…asosciem deseori acest cuvânt cu ideea unui zâmbet larg, a unui chip senin. Dacă ai închide ochii pentru o secundă, sunt sigură că ți-ar trece prin minte o grămadă de momente în care ai simțit acest sentiment. Cum se simte el? Eu deseori îmi simt inima săltând într-o bucurie continuă, unii din prietenii mei spuneau că ei pur și simplu simt acest lucru nu ar avea o explicație, că este pur și simplu prezentă. Mi s-ar părea incorect să vorbesc în numele tuturor, mereu am ținut să îmi păstrez opiniile, dar am observat că în viață există mai multe tipuri de fericiri, cele de lungă durată și cele de scurtă durată. Fericirea de scurtă durată este reperezentată de anumite momente, anumite momente în care vrând, nevrând ne bucurăm. Am primit recent un cadou, de care aveam nevoie, dar pe care totuși nu mi-l permiteam, bucuria este încă prezentă, dar în schimb acum ceva timp când mi-am cumpărat un telefon m-am bucurat pe moment, dar după a devenit plictisitor. Pentru că așa se întâmplă de cele mai multe ori, ne bucurăm de un lucru, dar cu timpul ne pierdem interesul. În timp vom uita că acel telefon sau gatget ne-a făcut fericiți și vom rămâne cu gândul la acele clipe care ne-au făcut inima să salte, să tresare.

Mereu am văzut fericirea ca un fluture, mereu am văzut fericirea ca această mică insectă mică, pe care de cele mai multe ori te chinui să o prinzi, dar care uneori se așează fix pe tine la momentul oportun. Ideea e că uneori ne cufundăm în monotonie, uitând ce minunați sunt oamenii de lângă noi, uitând cât de important este să le amintim de cele mai multe ori că suntem fericiți să îi avem alături. Cei dragi ai noștri tânjesc după cuvinte frumoase, tânjesc să audă rolul lor important în viața noastră. Totuși, vă rog nu mai căutați fericirea la mii de km depărtare, de cele mai multe ori ea este fix sub nasul nostru.

Vă las un sfat, fericirea de multe ori are 5 pași simpli. Pași totuși esențiali. În primul rând, pentru a fi fericit este necesar să iei decizii bune, mai apoi trebuie să simți sănătatea trupească în concordanță cu simțurile bune. Un al treilea pas este reprezentat de reușita pe care o obții pentru că odată cu ea simți o automulțumire și pasul patru e legat de importanța reputației cea care trebuie înconjurată. În cel de-al cincelea pas ține de belsugul de cunoștinte, cu cât o să simți că tu ca persoană cunoști mai multe, cu atât vei fi mai fericit, pentru că, indiferent cum ai lua-o, o femeie înțeleaptă a zis că informațiile înseamnă putere.

Iar esențial este să știi că fericirea nu este legată de căldură între inimi, ci de modul în care noi percepem lumea. Sunt sigură că sunt foarte multe lucruri în jur care ne fac fericiți, dar de care nu ne dăm seama că sunt atât de importante spre fericirea noastră, decât în momentul în care le pierdem. Fiecare om decide să fie fericit, iar fiecare om ar trebui să știe că nimeni și nimic nu îi poate influența fericirea, dacă el personal și-o dorește.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *