În urma sărbătorii…

Acum că simt trecerea acestei perioade de sărbătoare, mă văd nevoită să vorbesc despre ceea ce rămâne în urma acestor evenimente. După ce trece sărbătoarea…rămâne o idee, o masă care a fost servită cu plăcere? Ce se întâmplă după sărbătoare? Ce ar trebui să fac?Obișnuim să ne trezim după sărbători cu un minus în buzunar pentru că mi-am achiziționat anumite lucruri. Obișnuiesc să mă văd undeva pe o linie de plutire căutând un echilibru emoțional. De multe ori, în toiul sărbătorii mă văd tristă, singură și abătută. Sună urât, nu? Dar așa este pentru că în mijlocul bunătățiilor pentru trup, sufletul nu capătă hrană. Și e normal, e normal să simți că ești gol pe dinăuntru.
După sărbătoare… Avem tendința să revenim la viața tumultuoasă, la muncă, la treburi. Ciudat, dar real. Viața de după sărbători e deseori mai tumultuoasă decât cea dinainte. Aceste sărbători au ajuns să fie pentru noi nu o gură de aer pentru suflet, ci un tumult de muncă, de pregătire. Ajungem de sărbători să fim obosiți, epuizați de-a dreptul. Intrăm în sărbătoare obosiți, ieșim din sărbătoare epuizați, nevoiți fiind să reluăm munca.
Nu știu ce sfaturi aș putea să dau cititorilor, nu știu ce aș putea să spun, deoarece realizez cât de greu poate fi să schimbi ceva ce este deja tradiție. E bine să facem curat, am spus. E bine să ne pregătim, categoric. Ceea ce nu este bine însă este să ne legăm mult prea tare de anumite lucruri care oricum sunt trecătoare.
Mereu simt că o să primesc ceva nou de sărbători. Mereu simt că de sărbători o să fie diferit. Și mă rezum la aceleași sărbători singure. Am simțit de cele mai multe ori că sărbătorile sunt despre unire, despre unirea familiei. Dar ce este de fapt familia? Mulți nu au familie, mulți nu simt că au o familie. Deci ce fac aceste persoane care nu au familie? Familia poate fi și cea mai apropiată persoană de
lângă tine. Iar persoanele care nu au sau nu mai au o familie sunt nevoiți să o găsească în oamenii de încredere din jur.
Așadar, cu ce rămânem din sărbătoare? Ce se întâmplă după sărbătoare? După sărbătoare ne trezim, ne trezim și ne dăm seama că lucrurile nu sunt așa roz. Că nu am reușit să fim ceea ce ne dorim, că sărbătorile nu au schimbat nimic în mijlocul nostru. Și? E târziu să fac ceva? Niciodată nu este. Important este să îți acorzi tie șansa O prietenă mi-a spus o dată că niciodată nu este prea târziu pentru un nou început. Așa că dacă simți că este necesar să îți mai acorzi zile de sărbătoare pentru suflet, fă-o. Dacă simți necesară o evadare fă-o. Viața necesită momente, momente pentru fizic, momente pentru suflet. Acordă-ți-le. Dacă după sărbători te simți gol și singur, nu descuraja. Avem șansa de a lua lucrurile ca atare. M-am săturat de persoane care nu își acordă noi începuturi. Iubiți-vă, iubiți pe cei din jur. Pentru oamenii care iubesc este zilnic sărbătoare. Așa că sărbătoare poate să fie unde, când și cum vrei. Nu este târziu. Nu uitați, Golgota și crucea trebuie să fie în sufletul tău mereu. Un suflet fericit, este un suflet mulțumit care știe că o sărbătoare nu se rezumă la un moment, pe care cei din jur îl aleg, ci la un moment pe care sufletul tău îl alege.
M-am simțit de multe ori fericită în clipele în care viața nu avea sens pentru cei din jur Și tristă atunci când cei din jur vedeau sensul. Asta pentru că oamenii percep diferit momentele. Oamenii au în viață șanse diferite, dar asta nu înseamnă că viața nu este surprinzătoare. Frumusețea constă în diferențe, iar dacă după sărbătoare nu simți fericire mai acordă-ți una. Conștientizează că momentele din viață sunt diferite, că frumusețea vieții constă în diferențe, că trebuie să realizăm ce mare putere de influență avem. Dacă ai ratat o sărbătoare, nu este târziu să o ți acum, dar nu uita, o viață unde sărbătoarea lipsește în totalitate, este o viață ce se aseamănă unui drum fără de hanuri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *