Muzica- limbajul sufletului

Într-una din zile stăteam afară în adierea vântului și auzisem așa frumos modul în care păsărelele ciripeau, iar asta m-a dus cu gândul la muzică. Cu siguranță, muzica a fost ceea care ți-a vorbit la un moment dat, muzica a fost ceea care te-a lămurit cu privire la anumite aspecte sau pur și simplu ți-a redat liniștea. Cine știe concret? Cert este că am ajuns deseori să fredonăm o piesă sau pur și simplu să ne regăsim în versurile unei piese.

Și despre asta este azi…despre modul în care muzica reprezintă în mod clar un altfel de limbaj al sufletului. Citisem mai demult despre muzică, că ar  exprima în general anumite cuvinte, stări, sentimente pe care oamenii nu le spun în mod direct sau și dacă încearcă să le spună o fac pe ocolite. Fiindcă este destul de greu să îți accepți trăirile, să îți accepți sentimentele sau decepțiile și de ce să nu recunoaștem?…este destul de greu să te accepți așa cum ești de fapt.

 De fiecare dată când aud ciripitul păsărelelor gândul îmi zboară la ceea ce eu consider a fi frumosul acestei lumi și anume, natura. Când eram mai mică îmi pşăcea să aud cum cântă ele acest cânt. Acum că am crescut mă cuprinde o stare de nostalgie, fiindcă atunci când ești copil visezi să te faci mare…neștiind că trăiești cea mai frumoasă perioadă. Și muzica despre asta este. Despre o continuă purtare în trecut …prin sentimente precum nostalgia, respectiv melancolia, în prezent prin mesajul care te duce cu gândul la ceea ce tu trăiești azi și în viitor oferindu-ți o viziune, o perspectivă.

Cu siguranță muzica ne influențează starea de spirit. Și mai mult de atât, ea ne poate oferi o altă stare. De pildă, dacă eu atunci când sunt tristă ascult o muzică mai veselă sau o muzică pe care aș asculta-o în mod normal atunci când sunt veselă, în mod clar starea mea de tristețe se va reduce. La fel cum…atunci când ascultăm o melodie tristă când suntem fericiți și parcă ne influențează. Fiindcă muzica este un factor influent, dar și un factor necesar. Fără muzica viața umană ar fi asemenea unui câmp lipsit în totalitate de culoare, iar în prezent nu mai putem vorbi de alb-negru, fiindcă ne dorim o diversificare.

Ce face muzica cu omul? Îl poartă. Îl poartă spre tărâmuri mult visate, îl duce cu gândul la multe lucruri noi sau neștiute și mai mult de atât, îl ajută. Cum ajută  muzica? Am să dau un singur exemplu. Eram la o întâlnire. O fată a luat microfonul și a început să cânte. Cânta o melodie ce spunea de drumul prin întuneric în care ai nevoie să știi că există lumină și atunci automat m-am regăsit. Eu mă simțeam atunci în acel întuneric și aveam nevoie să știu că există lumină. Muzica m-a ajutat să știu asta. Și atunci am înțeles puterea cuvântului, chiar prin cântec.

Ce aș mai putea spune despre muzică? Că este un limbaj. Al cui? Al autorului, influențat de sursa inspirației. Nu am să spun că muzica e venită din cer, nu cât timp știu artiști ce au piese inititulate astfel „ Cântec dedicat lui Satana” și câte altele. Muzica este venită din sufletul și mintea compozitorului, ea poate fi izvor de viața, cu miros de cer sau poate fi o compoziție destul de complexă, fără a mă baga în prea multe amănunte. Evident este că, autorul piesei a  unei opere, a unui hit este cel care transmite un mesaj, mesaje despre care eu cred că mereu pornește din ceea ce el adună în suflet. Iar dacă sufletul lui a avut parte de anumite decepții, vrând, nevrând, ele se vor simți prezente acolo. Ascultam odată un artist/compozitor care pomenea aproape în fiecare piesă de-a sa modul în care simțea la un moment dat că și-a pierdut fratele, familia etc. Astfel, el punea o bucată din sufletul său acolo în piesa aceea, din durerile sale, din ceea ce l-a marcat pe el în această viața.

E important să asculți muzica care te definește, muzica care te face să te regăsești, muzica care îți dă o stare de bine. Și aici vă dau exemplul meu, în urmă cu 2 ani ascultam mereu muzică ritmată și nu e ceva rău asta, doar că eu o făceam constant și într-o oarecare măsură mă alegeam cu o stare de agitație. Sigur, dragii mei, fiecare e liber să aleagă ce face, cum face, ce ascultă, dar important este să alegem bine, nu? Și nu poți spune că ai ales bine când ceva are influențe negative asupra ta.

Acestea fiind spuse muzica a fost și va fi mereu un limbaj al sufletului. Iar dacă cineva vrea vreodată să caracterizeze o persoană, cel mai simplu ar fi să o facă după lista de piese pe care o îndrăgește.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *