Perfecțiunea și atitudinea mea

Noi ca oameni mereu tindem spre perfecțiune, iar dacă nu tindem, visăm la aceasta. Visăm la job-ul perfect, la cariera perfectă, la familia perfectă și la atâtea alte lucruri perfecte. Până aici nimic rău. Impedimentul apare însă în clipa în care realizăm că nu vom găsi perfecțiunea vreodată sau că și dacă am crede că am văzut-o, e vremelnică.

Azi crezi că ai ajuns la forma pe care o visezi de ani buni a corpului tău pentru ca mâine să vrei mai mult și mai mult. E normal să fie așa, oamenii sunt schimbători. Perfecțiunea e bună într-o oarecare măsură, în măsura în care te face să devii o variantă din ce în ce mai bună a omului care ești defapt. Și mereu am susținut ideea de a fi cel mai bun pe un domeniu, de a te documenta, de a căuta mereu informații. De ce informații? Pentru că odată ce ai informații la bază devii puternic. Un om care își deschide gura fără a ști despre ce vorbește este un om care vrea să iasă în evidenţă cumva Și încearcă să o facă prin a părea ceea ce nu este. Un om perfect nu este nici pe departe un om care este iubit de societate, ci un om care se iubește pe sine. Un om care își cunoaște valoarea, care își știe țelul, scopul și ceea ce își dorește în această viață.

Acum pe altă parte, de ce nu este bună ideea perfecțiuni? Pentru că această idee te face nemulțmit continuu, te face continuu trist, amagit, supărat pentru că nu ești ceea ce alții își doresc să fii. Nemulțumirea continuă e o stare cumplită, e dificil să trăiești lângă un om nemulțumit, un om care, oricât ar primi, e insuficient. Asta consider că este cea mai rea vorbă a tendinței de perfecțiune din lume.

Nu e rău să vrei mereu să ajungi la cea mai bună variantă, nu e rău să dorești mereu să faci totul așa cum trebuie, rău este să ajungi la ceea ce altădată îți doreai și să nu te poți bucura de asta. Mi se pare frumos să îți pui în drumul spre succes un target mic, apoi să îl crești pe parcurs. De ce zic asta? Pentru că atunci când…să presupunem că de la 150 de kg vrei să ajungi la 50 vei fi dezmăgit. De ce anume dezamăgit? De ideea că nu ai reușit. Nu poți pur și simplu să faci o schimbare atât de radicală în timp scurt, după cum spuneam în exemplu. Ia-o ușor, bucură-te de primele 5 kg slăbite relativ ușor și încet prin muncă vei ajunge la rezultate mari. Doar că și aici avem o problemă. Vrem rezultate fără muncă, fără efort, fără pic de transpirație. Problema generației noastre. Vrea să obțină totul, dar nu face nimic pentru acel tot, pentru că am devenit prea comozi, prea comozi să muncim pentru ceea  ce ne dorim, prea comozi să ajutăm timpul să facă schimbările pe care noi le vrem și ajungem dezmăgiți. Nu poți pur și simplu să fii din prima ceea ce vrei. Nu poți să ai viața perfectă, job-ul perfect și atâtea altele dacă nu muncești. Munca, dedicare, timp investit.

Astfel perfecțiunea reprezintă ceva de-a dreptul frumos atunci când o folosești rațional, dorindu-ți să fii cea mai bună variantă a ta. Dar nu folosiți pretextul că perfectiunea nu există pentru a ascunde defecte. În drumul tău e necesar să vezi progrese mai înainte de a vedea o perfecțiune a momentului. Iar pentru cei care doresc perfecțiunea în toate lucrurile, recomand totuși excelența.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *