Trecutul ce afectează prezentul.

Cu toții am folosit, am auzit utilizându-se cuvântul trecut. Ce reprezintă de fapt trecutul? Trecutul este o perioadă determinată de timp, care vorbește despre prezentul acelui moment.

Acum că am lămurit care e ideea cu trecutul, ce înseamnă el și toate cele, haideţi să vorbim de trecuturi. Fiecare dintre noi are un trecut, pe fiecare ne leagă ceva de un anume loc, o anumită persoană, o anume stare. Fiecare dintre noi duce cu el o parte din trecutul lui, e inevitabil să nu îl porți în suflet. Unii au învățat din trecut, iar pe alții trecutul i-a făcut să fie un alt tip de oameni, mai buni, mai răi, fiecare se justifică. Mulți afirmă că trecutul este cel care ne definește, că el ne face să fim ceea ce suntem azi…dar, când cunoști persoane care își administrau substanțe și vezi cum azi se închină lui Dumnezeu realizezi că nu e tocmai așa, iar persoanele care cred asta, probabil știu prea puține despre gândirea tinerilor cu ideea open mind. Toți avem dreptul la o nouă șans, indiferent din ce ruină a trecutului venim, fiecare ghiocel are dreptul să vadă soarele, chiar dacă răsare greu de sub nămeți.

Trecutul pentru mulți a devenit un demon, un demon care pare a te urmări. Și am susținut mereu ideea că un demon neînfruntat revine. Nu zic că trecutul te poate transforma în prezent. Zic doar că ideea trecutului nu este aceea de a ne înrăutăți, ci de a ne face mai buni, mai puternici. Asta se aseamănă cu un copil care știe lecția la şcoală, acesta nu își face griji că profesorul are să îl asculte pentru că el deja știe. Cam așa e și cu trecutul, e o lecție, o lecție ce se presupune a fi învățată, lecție menită să ne transforme, să ne facă niște oameni mai buni, din ce în ce mai buni.

Trecutul cere mereu o împăcare, pentru că un prezent în care nu îți asculți inima, va deveni un trecut dureros. Cum am susținut mereu, inima trebuie să îți dea sfaturi, ea știe ce îți dorești, ce e mai bun pentru tine. Totuși, indicat ar fi să nu uităm ideea, inima în acord cu rațiunea.  

Indicat este să ne eliberăm de trecut, mai ales de trecuturile dureroase, pentru că pe acestea omul are tendința să le păstreze în sufletul său mult mai mult. Eliberează-te de trecut, pentru că doar așa vei putea privi cu putere spre viitor. Am avut o perioadă dificilă în care mereu în discuții, în minte îmi veneau imagini din trecut, idei referitoare la cum a fost atunci … și în acel moment în care mă simțeam legată de un trecut care mai mult îmi făcea rău decât bine, am început să scriu. Voi crede mereu că o pasiune te eliberează de orice lanțuri, pentru că și trăitul în trecut este o robie. De multe ori ne hrănim cu amintiri, spunând că doar pe acelea le mai avem, ei bine am încetat să mai fac asta trecutul se numeste trecut, pentru că a plecat și odată cu el a luat și toate durerile, grijile sau problemele mele. Trecutul a luat cu el o parte din mine, dar a dat dreptul unei alte părți în prezent să renască și să o facă frumos. Nu am să ma plâng că în trecut am pierdut oameni și persoane la care țin, pentru că acest trecut a fost menit să îmi dea lecții, lecții prin care prezentul meu să fie unul frumos, de-a dreptul victorios. Nu orice înfrângere e o catastrofă. Din trecut învățăm că niciodată nu e prea târziu pentru un nou început, că poate azi vezi în ceață totul neînțelegând ce se întâmplă în jur, dar că la final dupa nori vine și soarele.

Exista pe internet o glumă să zice așa referitor la Cel Rău și spunea  „dacă Diavolul te amenință cu trecutul tău tu amintește-i viitorul lui”. Cred că era necesar să fiu puțin și ironică, totuși nu uita. Desprinde-te de un trecut pentru care tu nu ai nici o vină, desprinde-te de un trecut a cărui vinovat ești, sincer nici nu contează, doar dezlipește-te de ceva care nu îți face bine și oferă-ți ocazia de a trăi frumos în prezent. Înțelepții știu că tot ce este sigur este această clipă. Fii un om înțelept, un om puternic, care se desprinde de ceva care încearcă să îl ţină legat și se alipește de ambiții proprii, de ideea unui nou început, de lucruri frumoase, de lucruri care te fac să renaști pentru că această desprindere duce la renaștere. Tot ce e vechi trebuie să moară, tot ceea ce ne face să avem rețineri, trebuie să dispară. Tu astăzi esti suma gândurilor tale, nu te mai lăsa influențat de lucruri care erau cândva într-un anume mod. Viața are suișuri, coborâșuri, e așa de surtă pentru a fi tratată cu indiferență. De aceea mereu și mereu am spus că este esențial, esențial să te autoeduci, să îți oferi ție ocazia de a avea control asupra sentimentelor tale, gândurilor tale, asupra a tot ceea ce te face să te simți legat. Rupe lanțurile.

Știu că uneori ți-ai dori să te întorci în trecut și asta nu pentru a schimba ce a fost, ci pentru a retrăi anumite momente, pentru a revedea anumite persoane, pentru a profita mai mult de acel timp. Dar vezi tu, asta este unicitatea vieții faptul că ne este dat să traim anumite clipe o singură dată. Iar dacă vrei să ai o condiție a fericirii îți sugerez să eviți să te gândești prea mult la trecut.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *