Viața… o călătorie…

Obișnuiesc să scriu în fiecare articol câte ceva despre viață, trăgând o oarecare concluzie de tipul: dar așa e viața. Îmi place să spun că viața e vinovată pentru anumite erori ce îmi aparțin și da, ai zice că acest lucru nu este normal, dar este parte din mine, viața este parte din ceea ce eu am.

Viața e un dar, mereu am considerat-o așa, un dar de care știm să ne bucurăm mult prea puțin sau mai deloc. Unii își detestă viața, detestă darul lui Dumnezeu. Urât nu? Este ca și cum ai primi un cadou, care nu te-a costat nimic, dar este prețios și îl arunci spunând că nu îți place. Ce anume nu îți place? De multe ori nu îți place chipul din oglindă, lucru greșit. Gândiți-vă la un olar, el când frământă bucata de lut, niciodată nu întreabă lutul ce formă dorește, mereu alege forma pe care o consideră potrivită pentru a-i da acestuia valoare. Niciodată nu se gândește că această creație pe care el o va face e fără valoare, mereu o gândește să fie atât cu valoare, cât și cu aspect frumos. De aici, am dedus că fiecare om are frumusețea lui pentru că fiecare om a fost creat de Dumnezeu, creat pentru a avea valoare, pentru a fi un om prețios, nu un om neînsemnat.

Să revenim la viață, viața noastră reprezintă o călătorie, călătorie în care de multe ori avem intersecții, noi alegem în ce parte mergem, sunt deciziile noastre și le vom suporta consecințele. Nu spune lui Dumnezeu de ce ești în locul în care ești, cât timp indicatorul lui arăta dreapta, dar tu ai luat-o în stânga. Viața are secretele ei, minuni ascunse în lucruri mărunte, pentru că adevăratele minuni ale vieții nu ies pe podium ca vedetele, ele se ascund și așteaptă să fie găsite. În anii de debut ai vieții priveam la persoanele considerate VIP-uri ale acestei lumi şi doream, doream din tot sufletul meu, să fiu ca ele, să arăt ca ele, să ajung să fiu apreciată în măsura în care acestea erau, realizând după ceva vreme că acesta ar fi ultimul lucru pe care mi-l doresc. Un fluture stă în coconul său și crește, trăiește puțin, dar dă frumusețe zilelor de vară. Un fluture pare a fi parte din decor, pare a fi normal să fie acolo, dar el trăiește atât de puțin, atât de singur fericit să zboare. Dacă îmi doresc ceva pentru această viață, mi-aș dori să fiu un fluture. Fluturii sunt miopi ar spune o voce din decor…Eee și ce dacă? Fluturii sunt liberi, iar eu vreau o viață liberă, nu vreau niciodată să mă simt legată de ceva, nu vreau să mă simt încătușată, vreau cerul, tânjesc după cerul acela minunat. Dacă cerul e așa frumos cu partea dedesubt vă dați seama ce frumos poate fi deasupra?

În clasa a IX-a am studiat o poezie, cunoscută, una din cele mai frumoase poezi,i ce a fost scrisă vreodată pe Pământ. Poezia aparține lui Konstantinos Kavafis, autor adept al paramesianismului, iar opera se numește „Spre Itaca”, profesoara ne-a pus să înlocuim Itaca cu ceva ce ne dorim și țin minte că am înlocuit Itaca cu succesul. Azi aș face-o diferit și vă las mai jos versurile modificate, așa cum le-aș modifica azi.

Spre ceruri

„ Când vei pleca înspre cer

fie-ţi lunga călătorie plină de aventuri, plină de învăţăminte
Nu te teme de lucuri rele şi de oameni mișeli, nici de furiosul Satan;
Nu-i vei întâlni în drumul tău dacă
te vei înălţa cu gândul, dacă simţirea-ţi
nicicând nu îţi va părăsi trupul şi sufletul.
Lucrurile rele şi oamenii mișeli, nici furiosul Satan
nu îti vor ieşi în cale
dacă tu însuţi nu-i vei purta cu tine-n suflet,
dacă nu-ţi vei aşeza sufletul înaintea paşilor lor.
Sper ca drumul să-ţi fie lung,
fie-ţi multe dimineţile de vară,
Iar plăcerea de a zări primele porturi
să-ţi aducă o bucurie de nespus.
Încearcă să vizitezi tot ce ai în jur
culege tot ce e mai bun.
Du-te în oraşele mari ale lumii
învaţă cu un popor ce are atâtea să te-nveţe.
Nu pierde cerul din vedere,
căci ţinta ta e să ajungi acolo.
Dar nu-ţi grăbi paşii;
e mai bine călătoria-ţi să dureze ani,
iar corabia-ţi să ancoreze pe insulă
când te vei fi-mbogăţii deja
cu tot ce ai cunoscut pe drum.
Nu aştepta ca în cer să-ţi se dea alte bogăţii.
Cerul ți-a dăruit deja o călătorie minunată;
fără cer, niciodată nu ai fi plecat.
Ţi-a dăruit deja totul şi nimic nu mai are de dat.
Şi dacă la sfârşit vei crede că cerul e sărac,
să nu gândeşti că te-a înşelat
pentru că vei fi devenit un înţelept, vei fi trăit o viaţă plină,
şi acesta este înţelesul cerului. ”

Eu îmi doresc aceasta, îmi doresc cerul. Tu ce vrei de la această călătorie ? Depinde mult de locul unde îți dorești să ajungi, depinde cum treci prin această călătorie, dar nu uita că într-o călătorie, e necesar să râzi, să plângi, să te distrezi, să faci poze, să formezi amintiri, amintiri pe care să le păstrezi în sufletul tău. Iar la finalul călătoriei… cred că dacă ai trăit frumos, cerul întreg are să te aștepte. În timpul călătoriei, o să fie piedici, o să fie bariere, uneori o vei lua în direcția greșită, nu uita, niciodată nu e târziu pentru un nou început. Dumnezeu ne așteaptă la final pe toți la poarta cerului, dar pentru a te revedea cu o persoană dragă, cu Dumnezeul drag şi bun, este necesar să trăiești frumos, să trăiești în așa fel, încât să fi demn de acea întâlnire. Viața e o călătorie, sper să ai parte de un drum bun!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *